Actionarii par sa-si fi pierdut rabdarea cu Dario Bonetti si pregatesc deja un inlocuitor pentru italian. Intr-o sedinta care a avut loc astazi la club, dupa infrangerea din derby, s-a decis inceperea negocierilor cu Gigi Multescu.
Dario Bonetti are din ce in ce mai putina sustinere la Dinamo, pe care a dus-o la 13 puncte de liderul Stelei. Actionarii au inceput deja discutiile pentru inlocuirea italianului, care ar urma sa se produca in aceasta iarna.
Principalul vizat pentru postul de antrenor este in acest moment Gigi Multescu, dat afara de la Astra in ciuda faptului ca a reusit un parcurs de exceptie in Liga I, ducandu-si echipa pe locul 3.
“Nu ma intereseaza situatia acestui antrenor, dar eu spun ca daca Dinamo va propune sa preiau echipa, as veni imediat. Dinamo este marea provocare pe care inca o astept in cariera mea si cred ca as putea realiza multe acolo”, a declarat Multescu.
Varianta de avarie gandita de oficialii dinamovisti este numirea lui Cornel Talnar.